Un vin de Drăgășani degustat în Provence

     Se numește Frédéric Tomayan, are origini armenești și face vinurile de la Domeniul Coulombaud ( https://coulombaud.fr/le-vignoble/) de lîngă comuna Méounes-lès-Montrieux, din departamentul Var, în zona denumită Provence Verte. Nu își zice nici viticultor, nici oeonolog, ci pur și simplu „făcător de vinuri”, după cum scrie și pe cartea lui de vizită. Am ajuns la Coulombaud  cu prietenul meu Mihai Tara, la invitația lui Sebastien care are un local V& B (vinuri și bere) în la Ciotat și e prieten cu Frédéric.

   Domeniul este atestat cu acest nume din 1640, de cînd a fost în proprietatea Domnului Couloumb. În acele vremuri, zona devenise ultimul refugiu al lupilor și de aceea, pe blazonul podgoriei sînt desenați doi lupi. Via se întinde pe șapte hectare și se învecinează cu o plantație de măslini ținînd tot de domeniu. Syrah, Grenache, Cabernet Sauvignon sînt soiurile de struguri negri, iar cele albe sînt Rolle și Ugni blanc. Producția de vin e tricoloră, roșu, rosé și alb, toate produse sub eticheta de vinuri ecologice și aceea de Vigneron Indépendant.

Clădirea istorică a Domeniului

      Frédéric ne prezintă noua hală de producție și noul punct de vînzare și degustare, apoi își varsă năduful: „Rosé-ul a devenit o povară, e o presiune extraordinară pentru toți cei care facem vin în Provence. Vin turștii cu pălării de paie, în pantaloni scurți și cu șlapi și beau rosé. Doar rosé, că de aceea au venit în vacanță în Provence. Degeaba vreau să le prezint vinul roșu, care e mai elaborat decît un simplu rosé, degeaba vreau să-i servesc cu alb, ei au rămas la clișeul cu rosé-ul. Pentru noi acest rosé a devenit obligatoriu pentru a supraviețui. E vorba de producătorii provensali onești din domenii independente care și-ar dori să facă și altceva. Dar trebuie să producă și să vîndă rosé”

    Ne așezăm la masa de degustare, deschide un vin alb, de treisprezece grade, majoritar Rolle, un vin plăcut, ușor, cu un nas floral, sec dar rotund. Nu, rosé nu ne propune, și îl înțeleg. Bem în schimb un roșu din 2022 și unul din 2020, vinuri echilibrate, cu gust de fructe de pădure și, undeva, în final, un gust de alune. „De la stejarii care înconjoară via”, ne spune Frédéric.

    Îl întreb dacă a băut vreodată un vin românesc. Nu, a băut doar georgiene și armenești din Estul Europei, dar românesc, nu.  Ar fi, însă, interesat.

   Am pus întrebarea pentru că avem pregătit un răspuns. Adică o sticlă e vin de la Avincis (Drăgășani), un alb, Fetească Regală și Pinot Gris din 2012, cu 14% alcool, găsit de mine recent printre sticlele pe care le-am tot păstrat. Cum nu a beneficiat de cele mai bune condiții de păstrare, am avut emoții la deschiderea sticlei. Mă temeam să nu se fi casat.

   Am noroc, nu are nici defect e dop, nici semne de îmbătrînire prematură.

   Da, e un vin bun, zice gazda. Mirosul este foarte plăcut, flori de cîmp, iarbă și un iz de citrice. „E un vin onctuos, culoare galben pronunțat. E sec, se simte că e un vin puternic, de aceea l-aș recomanda fie la antreu, cu un comté vechi, fie la desert, pentru a contrabalansa dulcele. Cred că vinul răspunde bine nevoii băutorului român. Ca stil se asemănă, cumva, cu vinurile armenești și georgiene bine construite, expresive”.

      Sebastien susține că el l-ar servi liniștit și cu un pește gras, la grătar. Un test foarte bun și o primă întîlnire cu un vin românesc trecută cu brio. De altfel, Frédéric pune dopul sticlei și o depune în frigider pentru a o re-gusta cu niște confrați.

    De cînd m-am stabilit aici am fost întrebat, adesea, de oameni din zona vinului, dacă în România se produc vinuri…da, și vinuri din ce în ce mai bune, mai competitive, încerc să le explic. Mă bucur că acum am avut ocazia să prezint un vin românesc celor din branșă, pentru a-i convinge că putem juca în clubul celor buni. Sper să mai am ocazia.

HELP! Vă rog să lăsați în Comentarii numele unui vin românesc despre care credeți că merită să fie prezent la o degustare în Provence. Dacă aveți două, trei, și nu vă puteți decide, lăsați-le pe toate