Bianca a băut și pentru noi și ne spune ce e cu vinul

Share on Social Media

Am un prieten mai recent și mai tînăr care m-a întrebat cum poate învăța cît mai multe lucrui despre vin. I-am spus că sînt două căi. Prima e să bei mult vin bun, a doua e să citești despre vin. Prima îți ia mult timp și mulți bani, a doua e ceva mai rapidă. Dacă ar fi să vă recomand o singură carte despre vin, nu ar fi vreo enciclopedie, vreun manual complicat sau mai știu ce monografie a vreunei regiuni viticole. Singura carte pe care v-aș recomanda-o a fost scrisă de o femeie, Bianca Bosker, o americancă, fostă jurnalistă la New York Times.

Spun fostă pentru că și-a părăsit slujba comodă pentru a înțelege vinul. Da, și-a dat demisia și a început să bea, să stea de vorbă cu niște „guru” ai viticulturii, cu savanți într-ale gustului și mirosului. Cartea ei, tradusă în românește, are un titlu lung: Pe aripile vinului printre somelieri obsedați, vînători de sticle XXL și savanți escroci și a apărut la editura Baroque Books & Arts. E palpitantă ca un roman de aventuri, e scrisă cu talent și, mai ales, ceea ce mie mise pare o mare calitate, cu auto-ironie. Bașca umorul de cea mai bună calitate. La capătul acestei aventuri spectaculoase, de descoperire a unei părți din tainele vinului, Bianca devine, în fine, somelieră. Și nu regretă deloc faptul că, într-o seară, însoțindu-și iubitul (viitorul soț) la o întîlnire de afaceri, a stat la masă cu un tip obsedat de vinuri. De aici a început totul. Pînă atunci vinul nu-i spunea nimic. După ani de căutări, vinul îi spune totul. Sau aproape totul. Hai, noroc, Bianca!

2 comments

  1. Îndemnul “să bei mult vin” nu trebuie tradus “să te îmbeți des”. A bea mult vin înseamnă a degusta cât mai multe vinuri, cu cât mai mulți producători și a asocia vinul cu cât mai multe preparate, astfel încât să poți aprecia realmente corect valoarea unui vin atunci când îl bei prima dată.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Subscriber not found.