Cei trei M ai județului Arad: Miniș, Măderat, Mîsca

Sînt un patriot local, deși am plecat din Arad de la douăzeci de ani. Ceva din mine a rămas acolo și va trăi acolo și dpă ce eu nu voi mai fi. În Arad am auzit pentru prima dată cuvîntul PODGORIE, care avea doar o legătură de gradul doi cu ideea de vie și vin. Podgoria era un cartier din județul Arad, de unde plecau trenurile electrice (primele din România) spre Ghioroc, de unde se separau, unele spre Miniș, Covăsînț, Șiria, Măderat, altele spre Păuliș, Radna (jumătate din Lipova), Acolo se întinde Podgoria Aradului. Iar la Miniș exista chiar un liceu cu specific viticol, pe vremea tinereții mele. Trenul electric data de pe la începutul secolului XIX și se spune că ar fi servit în primul rînd pentru transportul vinului la Arad și, apoi mai departe, spre curți imperiale…Cum mergea destul de încet, a fost poreclit Săgeata Verde. Am multe amintiri frumoase cu acest tren, din vremea în care făceam cu colegii de liceu deplasări fie la Cetatea Șiria, fie la cea de la Radna.

Siegfrid și Dorina, nașii noștri de cununie și-au cumpărat o casă la Miniș, după 89, cînd s-au întors din Germania, în care fugiseră, în România. Prin ei am cunoscut vinurile lui Balla Geza și ale lui Roberto Cerantola (un italian căsătorit cu Aghi, prietena noastră). Tot acolo, la Siegfried și Dorina am gustat vestitul vin supranumit “sculău” (bărbații știu de ce), făcut de un bătrîn localnic foarte priceput care administra via lui Barutzu Arghezi, fiul lui Tudor Arghezi.

Roberto, care avea în spate o cultură a vinului din țara sa, a tot încercat să scoată ceva din via pe care o cumpărase. La început nu mi s-a părut că e o mare reușită, degustam vinul din politețe. Apoi, an după an, el s-a obișnuit cu locurile, iar locurile s-au obișnuit cu el. Acum produce niște vinuri foarte, foarte bune, sub numele Daiconi, cel al unui deal din Miniș. Nu am mai fost de ceva vreme în zonă, dar referințele martorilor oculari și gustativi sînt foarte entuziaste. Vom trăi și vom gusta!

Regretatul Philippe Cambie, un mare guru al vinului , căruia am avut plăcerea să-i iau un interviu (publicat în vinul.ro), spunea că vinul românesc trebuie să iasă în față cu soiurile autohtone, nu imitînd vinurile franțuzești sau italiene. Poate că sînt mai multe soiuri specifice Podgoriei Aradului, dar eu am reținut numai două: Mustoasă de Măderat și Cadarcă de Miniș.

Vorbind despre vinurile din Podgorie (așa i se zice în zonă), verișorul meu, Istoricul Viorel Achim, originar din Arad, mi-a scris următorul mesaj: “Ceea ce numim acum Podgoria Aradului a fost timp de vreo 500 de ani mare producatoare de vin. Au fost vreo 20 de sate bine populate care trăiau din cultivarea viței de vie, produceau vinuri de prima calitate, in cantități uriașe, pe care le vindeau in Ungaria si Austria. Regii Ungariei aveau la mesele lor vinurile de la Mocrea si Minis. Erau faimoase aceste sate si vinurile lor, care aveau nume specifice. E o istorie mare care s-a cam încheiat odată cu ocupația otomana (intre 1565-1680). Filoxera de pe la 1880 a dat si ea o lovitura puternica acestei economii si civilizației aferente. Ce a rămas azi din Muntele Mocrea (asa s-a numit aceasta uriasa podgorie in evul mediu) e foarte putin. Daca ar fi deștepți, cei de aici ar trebui sa exploateze această tradiție istorica, să-și facă un brand bine ancorat in trecut, să descopere soiurile istorice (care trebuie sa se fi păstrat pe ici pe colo), să le cultive și să iasă pe piață cu vinurile pe care marele producător de vin X din satul Y le trimitea, să zicem, in anul 1310, la Buda, la masa lui Carol Robert de Anjou, regele de origine franceza al Ungariei, cel pe care l-au bătut românii la Posada in 1330”.

Sper ca Podgoria Aradului să reușescă să redevină o zonă viticolă cunoscută în lume., prin Cadarca de Miniș, prin mustoasa de Măderat, prin alte soiuri vechi. ȘI chiar să se ivească, undeva acolo, un muzeu de istorie a vinului arădean. Da,. sînt patriot local!