Stéphane Derenoncourt este unul din “greii” din lumea vinului, recunoscut, influent și respectat, deși nu este mereu un tip amabil. S-a obișnuit să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă ele nu convin multora din industria vinului. Recent a acordat un interviu pentru Le Figaro Vin cu titlul :”Chateau-rile, milléssime-urile și clasamentele sînt coduri depășite” articol în care deplînge marea discrepanță între cele cîteva Castele din Bordeaux care beneficiază de o promovare extraordinară și restul podgoriilor bordeleze, care se bat să existe.
credit foto S.Lartigue©SudOuest
“Când vorbim despre 50 de castele, vorbim despre cele 50 de castele care se vând bine en primeur, restul nu mai funcționează. Acesta este primul semn de declin. Dar subiectul meu este micul viticultor, sufletul Bordeaux-ului, toate acele mici proprietăți familiale din regiunile Entre-deux-Mers și Côtes-de-Bordeaux, care nu au nicio organizație care să le susțină, pe care comercianții de vinuri nu mai știu cum să le vândă și pe care, prin urmare, le abandonează. Ca urmare, viile sunt dezrădăcinate, au loc sinucideri, se instalează depresia, iar proprietățile nu mai sunt transmise mai departe. După părerea mea, toți acești oameni trebuie să adopte un nou cod de producție, comunicare și distribuție. Trebuie să facă o revoluție, așa cum au făcut Loire, Rhône, Languedoc și toate celelalte denumiri în momentul în care au fost la pământ. Astăzi, cred că Bordeaux este cel care se află la fundul gropii. În mod ideal, ar trebui să avem niște grands crus foarte, foarte puternice, care să le ia pe celelalte ca o locomotivă. Dar nu mai este cazul, s-a terminat.”
Pentru a da un exemplu, Stéphane Derenoncourt a lansat un alt tip de vin pe care-l numește “jus”, adică suc (tradus aproximativ.) Iată cum îl descrie:
“Când guști „Le Jus”, îți dai seama că nu este doar accesibil, ci și proaspăt, fructat și plăcut.Iar acest vin are o identitate proprie, cu o latură sărată și expresia calcarului, deoarece strugurii sunt selectați de pe platourile calcaroase. Aceasta înseamnă că trebuie să ne apucăm cu toții de treabă pentru a crea o revoluție stilistică. Pentru a face vinuri care să atragă nu doar noile generații, ci și pe cei care au experimentat un Bordeaux diferit. Pentru că asta era Bordeaux-ul de odinioară “
Ca model economic, Jus-ul lui Derenoncourt arată cam așa:
“Am început cu 15.000 de sticle. Sper că vom reuși să creștem considerabil acest număr în următorii ani. Dar, în orice caz, ideea de bază a fost să spunem că am creat un cerc virtuos și că toată lumea este fericită. Pentru a produce o sticlă la 10 euro, am plătit 2.500 de euro pe butoi. La 2.500 €, tipul este fericit, pentru că își plătește muncitorii, își întreține echipamentul, poate chiar să investească un pic. Își câștigă existența. La 600 € pe baril, îi omorâm pe toți. Este o tortură, pentru că tipul nu se poate descurca. Așa că renegociază cu băncile. Cum nu se întrevede nicio soluție, va sfârși prin a muri. Ceea ce mi-aș dori este un produs care să fie un pic în ton cu vremurile, adică cu un ambalaj un pic modern, dar în același timp foarte ecologic, cu un vinificator bine plătit, cu struguri de calitate… Iar la capătul lanțului, consumatorul cheltuiește 10 euro pe o sticlă și este și el fericit. “
Da, un vin bun la zece euro nu e de ici, de colo!
Și vinurile mor câteodată. Păcat.