Un conte corsican, cavaler al vinului românesc

Share on Social Media

În anii 90 sosea în România un conte corsican, Guy Tyrel de Poix, stomatolog de profesie, care avea să fondeze prima societate privată din domeniul vinului, SERVE, la Ceptura. Pasiunea pentru vin o avea de acasă, din Corsica, acolo unde moștenise Domeniul Peraldi, de 40 de hectare. Dacă nu credem în destin, atunci povestea acestui conte nu se poate explica. Dacă, însă, credem, atunci putem afirma că destinul lui a fost să-și întîlnească aleasa inimii, cu care s-a căsătorit și care i-a fost alături în aventura românească.

Contele Guy de Poix a lansat pe piață primul vin la standarde occidentale, ca să zic așa, Vinul Cavalerului și Gama Terra Romana, unde, mai cu seamă, Cuvée Charlotte a devenit un reper. Vinuri moderne care au deschis drumul unei mișcări de reinventarte a podgoriilor de la noi.

Din păcate, același destin a devenit nemilos și contele corsican care s-a naturaliza în România, în 2011, a încetat din viață după o luptă cu o boală cruntă, la doar 55 de ani.

Cînd am fost în post la Marsilia am vizita Corsica pentru a întîlni comunitatea română din Bastia. Atunci am intrat într-un magazin de viniuri și am pus mîna, aproape întîmplător, pe o sticlă. Am cumpărat-o și am văzut că provine din Domeniul Peraldi, aparținînd familiei de Poix. L-am sunat pe prietenul meu Cezar Ioan (vinul.ro) și i-am spus ce beau.. Extraordinară coincidență, el avea pe masă o sticlă produsă de Guy de Poix.

Tot atunci, pe cînd eram în post la Marsilia, am avut un mic proiect, acela de a-i convinge pe cei de la Ceptura să boteze o stradă cu numele lui Guy de Poix și, eventual să determin o înfrățire între o localitate din Corsica și Ceptura noastră. Din păcate, fiind schimbat din funcție, acest proiect a eșuat.

Cred că nici acum nu e tîrziu ca printr-un astfel de gest să cinstim memoria nobilului corsican care a crezut în vinulo românesc și l-a ajutat să crească

3 comments

  1. Mulțumesc pentru povestioara despre locurile natale.
    Serve a recuperat și reabilitat multe parcele care, altfel, ar fi rămas în paragină. În anii trecuti, ăia “răii” de la UE au avut programe de finanțare pentru replantari, s-au făcut lucruri frumoase.
    Ca o completare: din câte știu, Ceptura încă nu are nume la străzi, poate in viitorul mandat.

  2. Daaa, Cuvée Charlotte ! Știam eu ca am uitat ceva din lista de vinuri românești bune de recomandat si la străini. Nu am băut demult. S-o mai găsi ?!
    Mulțumesc de reamintire. Mulțumesc de poveste. Știam începutul îmi pare rău de sfârșit

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Subscriber not found.