Nu cred că există făptură omenească mai tristă pe această lume decît cel care nu admiră pe nimeni. M-a ferit Cel de Sus de așa ceva. Am admirat și admir zeci de oameni și cred că dacă-i admiri pe cei buni, și tu devii mai bun.
Pe 24 mai, anul acesta, am fost invitat de Cătălin Păduraru la Ploiești, unde, la Hotel Central, se desfășurau degustările concursului Internațional de Vinuri Vinarium, creația acestuia. Un juriu numeros și priceput, în care am regăsit destui prieteni și destule cunoștințe. Nu-i enumăr acum, pentru că personajul central al acestei mărturisiri de admirație este Cătălin Păduraru (secondat, și de această dată, de soție și de fiică). Un om devenit o instituție a vinului.
Cătălin a cunoscut gloria de tînăr, da, e vorba de acel Cătălin Păduraru care a jucat în cea mai iubită peliculă românească despre adolescență, Liceenii (plus Liceenii Rock’nRoll). Avea un drum comod în față. Putea pluti pe valul admirației mult și bine.
Dar l-a atras un drum mai greu, mai plin de piedici, acela printre viile românești. A înaintat sigur pe el, a făcut un masterat în oenologie, apoi un doctorat în Științe Agricole. A scris cărți, a făcut emisiuni despre vin (împreună cu Adrian, fratele lui). Vinarium este o încununare a acestor eforturi, o încununare care presupune, încă, eforturi, pentru că mentalitatea producătorilor și negocianților de vin din România nu este una dintre cele mai avansate.
Cătălin e un apostol, un misionar care duce un drapel, privit cu admirație sau cu invidie de această lume complicată a viticultorilor. Cu toate acestea, reușește să adune în jurul lui oameni care cred în vinul românesc, în specificitatea lui, în viitorul lui pe mesele europene.
Mă bucur că, pe 22 noiembrie, în Palatul Papilor din Avignon, la Consiliul de iarnă al frăției Echansonnerie des Papes, Cătălin Păduraru va fi întronizat ca Paharnic al Papei. Vom fi acolo și vom ciocni un pahar!