Nuanțele rosé-ului

     Pînă acum vreo nouăzeci de ani, vinul rosé se consuma exclusiv în zonele de producție, adică în Provence și era socotit un vin fără mari calități, pe care-l beau la umbră țăranii provensali (Există oenologi și viticultori care nici astăzi nu pun mare preț pe rosé). În 1936, momentul istoric în care în Franța au început să se plătească zilele de concediu,  francezii s-au trezit cu două ingrediente din care s-a compus ideea de vacanță: bani și zile libere. De atunci s-a dezvoltat turismul și, inevitabil, multă lume a ajuns în satele de pescari și de viticultori de pe malurile Mediteranei. Și odată ajunși aici, turiștii au început să aprecieze rosé-ul băut la umbră. (și chiar pastisul, cu care e o altă poveste)

    Încet, încet, vinul rosé s-a impus mai ales în lunile de vară, în toată Franța (și, evident, în alte țări europene). Din vin țărănesc a devenit vin foarte chic pe care-l produc și alte zone viticole. Provence a rămas, însă, pe primul loc în materie de producție. În 2022, de pildă, aici s-au produs 157 de milioane de sticle în AOC, adică 38 % din producția națională și 4,2% din producția mondială. Sper să mai am ocazia să vorbesc despre asta în postări viitoare pentru că, într-un fel, locuiesc în miezul subiectului 🙂

   Cel mai aparte vin rosé produs în Provence este cel de Tavel, care are un AOC 1936! Este un rosé sîngeriu și destul de puternic în alcool, fiind și printre puținele rosé-uri care se pot păstra mai mulți ani. (Honoré de Balzac îl aprecia foarte mult! ) Pentru orientarea geografică, AOC se află în vecinătatea Chateauneuf du Pape, care nu produce deloc rosé.

    Am citit undeva că există 140 de nuanțe ale acestei culori. Cam mult pentru ochiul meu. Eu vă ofer un grafic mai simplificat în care sînt notate cîteva nuanțe în funcție de proveniența geografică a vinului. În presa de specialitate se discută despre o tendință actuală de a produce rosé-uri tot mai pale, ceea ce duce, uneori, la intervenții destul de neindicate în procesul de producție.

   Deși Uniunea Europeană a adoptat un act prin care se permite producerea de rosé și prin asamblarea de vin roșu și alb, francezii sînt total împotriva acestui procedeu. Ei rămîn la cele două metode tradiționale, aceea a „sîngerării” (la saignée) și a presiunii directe. Simplific foarte mult: Sîngerarea constă în a opri la jumătate producerea vinului roșu, atunci cînd lichidul din cuve are culoarea rosé, iar metoda presării directe recurge la o macerare redusă. Ultima metodă este folosită pentru obținerea așa ziselor rosé-uri moderne.

   Soiurile de struguri folosite sînt cam cele folosite la obținerea vinului roșu.

   Primul rosé ajuns într-un top 100 mondial, undeva în partea a doua a clasamentului, este cel produs la Miraval, domeniu cumpărat acum cîțiva ani de cuplul Brad Pitt și Angelina Jolie. Dacă o sticlă bună de rosé se poate cumpăra de la cinci euro în sus, vinul lor se vinde începînd de la 16 euro. Cum cei doi sînt în plin proces de separare, o parte din prețul vinului lor merge acum, probabil, la cheltuielile cu divorțul!

   Pentru cei interesați să-și aprofundeze cunoștințele despre rosé, o adresă utilă, Le Centre du Rosé, situată la Vidauban, undeva în triunghiul de Aur al rosé-ului de Provence.  (https://centredurose.fr/en/)

P.S. se pare că vinul rosé este cel mai vechi tip de vin din lume…Știau țăranii din Provence ceva…