Se schimbă gustul vinului odată cu vîrsta?

Figaro Vin, secțiune a prestigiosului cotidian francez, publică un articol scris de Alicia Dorey pe această temă: Se schimbă gustul vinului odată cu vîrsta? Răspunsul este da. Și autoarea enumeră patru factori care contribuie la asta.

Primul este factorul fiziologic, papilele gustative, care la tinerețe se situează între 7000 și 9000, se pierd, încet, dar ireversibil, astfel încît la 60 de ani pot ajunge chiar la jumătate. Apoi, producția de salivă care are un rol clar în percepția taninilor, scade și ea.

Tot aici intră capacitatea noastră de a simți aromele. Autoarea citează un studiu al unui centru din SUA care demonstrează că ne scade capacitatea olfactivă începînd cu 30 de ani. Una ne spunea “nasul” unui vin la tinerețe, alta ne spune mai tîrziu.

Al doilea factor ar fi toleranța la alcool. Absorbția și “degradarea” etanolului devine mai lentă, efectele secundare mai pronunțate. Cu alte cuvinte, un om mai în vîrstă se “machește” mai repede.

Ei, aici la al treilea factor enumerat de Alicia Dorey, noi, românii, mai avem de lucru. E vorba de cultură. După ea, consumul de vin e și o construcție socială. La noi, cu excepția celor care și-au propus să aprofundeze relația lor cu vinul, cred eu, oamenii aleg vinul mai mult după preț, nu după ce conține asamblajul, nu după tărie, nu după locul de proveniență. (Mă puteți contrazice, accept argumente contrare). Cultura, zice autoarea, care evoluează. odată cu vîrsta, face ca tinerii să aleagă vinuri mai fructate, percutante, în timp ce oamenii cu experiență să se îndrepte spre vinurile suple, subtile.

Articolul vorbește despre al patrulea factor care ar fi memoria. Vinurile ne aduc aminte de alte vinuri. Reținem cîteva cu care ne obișnuim, de care ne amintim. Și, apoi, mergem pe valorile sigure, care ne vor părea și confortabile în alegere.

Concluzia articolului este nu că îmbătrînim, ci că evoluăm: La 30 de ani vrem să descoperim, la 40 să înțelegem, la 50 să ne cumințim, și, adesea, la 60 să ne amintim.

Spre deosebire de consumatorul francez, la români situația e diferită, pentru că, înainte de 89, și puțin după, vinurile erau cam toate otova, “corabioara” ,”fata în iarbă”, îmbuteliate în combinate viticole. Se prefera vinul “de streașină”, căpșunica bunicului, damigeana adusă de un prieten de la țară. Personal, nu vreau să-mi amintesc și să consum așa ceva. Din fericire, generațiile tinere de azi au din ce alege, există vinuri foarte bune în România. Vor avea de ce să-și amintească peste ani.